Confidenţialitate


Sus cortina! 19 februarie, Ziua Națională Brâncuși / Spectacol la Teatrul „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu – VIDEO


Sus cortina! 19 februarie, Ziua Națională Brâncuși / Spectacol la Teatrul „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu – VIDEO

Vineri, 19 februarie, se împlinesc 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși (foto: ipedia).

La Teatrul „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu va avea loc un spectacol special, cu Gheorghe Zamfir, Dumitru Fărcaș și ansamblul „Doina Gorjului“.

Institutul Cultural Român a programat evenimente în reprezentanțele sale din toată lumea.

Și postul public de televiziune (TVR1) va difuza două documentare dedicate unuia dintre cei mai importanți sculptori ai lumii. Tot la TVR vom afla povestea bărbatului care a fost pus de comuniști să tragă cu tractorul de ”Coloana infinitului”.

Cum va fi marcată vineri Ziua Națională Brâncuși – aflați la ora 16.50, în rubrica ”Sus cortina!”, la Europa FM.

 

Iorgu Ianuși, despre evenimentele pregătite pentru Ziua Națională Brâncuși, 19 februarie:

19 februarie, data nașterii lui Constantin Brâncuși (Hobița, 1876 – 16 martie, 1957) a devenit zi de sărbătoare națională din 2015, odată cu adoptarea unui proiect de lege în acest sens.

Institutul Cultural Român a pus la punct programul „140 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși” – și , astfel, reprezentanțele ICR din marile orașe ale lumii au pregătit evenimente dedicate lui Brâncuși.

La Roma, spre exemplu, la sediul Accademia di Romania, e programată o conferință. Vor fi proiectate fotografii și înregistrări video cu artistul român și cu operele sale. De asemenea, cei prezenți vor putea urmări filmul  „Brâncuși”, realizat de Cornel Mihalache în anul 1996.

simpozion Brancusi

Același film va fi difuzat vineri la televiziunea publică, alături de o altă producție din 2006. În acel an regizorul Cornel Mihalache a realizat reportajul „Hobiţa, coloana şi tractorul”, povestea tractoristului care în 1953 a fost pus de comuniști să tragă cu utilajul de ”Coloana infinitului”.

În județul Dolj, manifestările dedicate lui Brâncuși încep joi cu un simpozion la Facultatea de Teologie din Craiova. Manifestările aniversare vor continua în Gorj, la Târgu Jiu, unde au loc mai multe expoziții și dezbateri. Iar la teatrul „Elvira Godeanu” va avea loc spectacolul „Brâncuși și bucuria muzicii” cu Gheorghe Zamfir, Dumitru Fărcaș și ansamblul „Doina Gorjului“.

Brancusi

 


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…