Confidenţialitate

Surse: Testele de salivă pentru elevi și profesori nu pot fi livrate pentru că Ministerul de Interne nu are bani pentru ele | AUDIO

Mult așteptatele teste de salivă pentru elevi și profesori nu pot fi livrate pentru că Ministerul de Interne nu are bani să le achite, au precizat pentru Europa FM, surse oficiale din două instituții publice.

Ministerul ar fi trebuit să primească banii pentru teste la rectificare, ce nu poate avea loc de două luni, pentru că nu există Guvern care să poată da ordonanța de urgență necesară. În ciuda promisiunilor ministrului Educației, testele nu pot ajunge în școli pentru că Inspectoratul pentru Situații de Urgență, subordonat Ministerului de Interne nu are fondurile necesare.

Pentru primul lot de teste de salivă, de 9 milioane de bucăți, statul s-a angajat să plătească peste 80 de milioane de lei celor 3 furnizori selectați. Așadar, până ce un nou Guvern nu face o rectificare bugetară vitală pentru multe instituții publice, IGSU nici măcar nu poate încheia ultimele documente cu furnizorii.

Testele de salivă ar fi trebuit să ajungă în școli de la începutul anului școlar în vederea trierii elevilor și a angajaților din școli infectați cu SARS-CoV-2.

Pe de altă parte, surse oficiale au explicat pentru Europa FM că unul dintre furnizorii selectați să vândă Statului o parte din ultimul lot de teste de salivă, s-a retras din competiția organizată de ONAC.

Autor: Anca Grădinaru

Sursa foto: Unsplash / Steve Nomax

Citește și: Peste 1500 de noi îmbolnăviri și peste 150 de decese raportate în ultimele 24 de ore

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.