Pensiile speciale pentru primari, viceprimari, șefi de Consilii Județene și vicepreședinți ai acestora ar putea fi amânate din nou, declară surse guvernamentale. Acestea ar fi trebuit să fie acordate de la 1 ianuarie.
În Planul Național de Redresare și Reziliență, România s-a angajat ca pensiile să nu depășească 9,4% din PIB, iar acordarea pensiilor speciale ar duce la depășirea acestui prag.
Vicepreședintele Asociației Comunelor, Petrică Șchipou, primarul comunei Bârgăuani, județul Neamț: „Ar fi a treia dacă s-ar mai amâna încă o dată. Cu toate că dacă cereți părerea mea, părerea mea este că nu au făcut niciun calcul pentru că dacă luăm pe fiecare comună; sunt comune unde nu sunt foști primari sau viceprimari care iau, ci sunt unul sau doi. Pentru că primarii care s-au cam perindat – aceia care sunt pensionari la ora aceasta – iar cei din care sunt au vârsta de pensionare. Sunt foarte puțini. Și primari și viceprimari. În județul Neamț sunt comune unde nu sunt de luat și sunt unde sunt câte o persoană sau două. Adică vă dați seama că nu ar fi – cred eu – o cheltuială prea mare”.
Sunt, totuși, sute de aleși locali din toată țara care insistă să primească aceste sume și spun că, după mai multe mandate, au pensii foarte mici.
Potrivit legislației, indemnizaţiile speciale ar ajunge la 1.600 de lei pentru un edil cu un singur mandat şi la aproximativ 5.000 de lei pentru trei mandate.
„La un primar care are cinci mandate și iese la pensie cu o pensie de 1500 de lei, vă dați seama că nu este echitabil. De aceea, ar fi trebuit să intre în vigoare ordonanța”, a spus Petrică Șchipou, primarul comunei Bârgăuani, județul Neamț.
Proiectul care introduce pensiile speciale pentru primari, viceprimari și președinți și vicepreședinți de consilii județene a fost adoptat în 2019 de cabinetul condus de Viorica Dăncilă prin ordonanță de urgență. Ar fi trebuit aplicată de la 1 ianuarie 2020, dar a fost amânată de două ori – acum s-ar ajunge la a treia amânare.
Sursa foto: Unsplash
Autor: Iorgu Ianuși