Confidenţialitate

Surse: Autoritățile au în calcul închiderea magazinelor după ora 18.00, în weekend, și carantina după ora 20.00 | AUDIO

Fără carantină, dar cu măsuri suplimentare, spune preşedintele Klaus Iohannis înainte de întrunirea de joi a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Sunt aşteptate noi restricții care vor fi impuse la nivel național, în contextul creșterii numărului de cazuri de COVID-19 și de pacienți internați la ATI. Sunt luate în calcul şi restricții pentru weekend.

Închiderea magazinelor după ora 18.00, în weekend, și carantina de noapte de la ora 20.00, față de 22.00, cum este acum ar fi, potrivit unor surse, noi restricţii care vor fi decise joi.

Preşedintele Klaus Iohannis a confirmat că este nevoie de măsuri suplimentare, la nivelul Capitalei, unde incidenţa îmbolnăvirilor a ajuns la 6, 37 %.

„Cred că pentru București este nevoie să se ia măsuri suplimentare. Sper ca cei din comitetul bucureștean să fie înțelepți și să înțeleagă acest lucru. Restricții probabil sunt necesare acolo unde se formează aglomerații, în special în weekend. Probabil vor trebui schimbate orele de deschidere și pentru magazine și pentru mall-uri.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Şeful statului a spus că, în momentul de faţă, carantina nu este o soluţie:

„Deciziile se iau în plan național și pentru România nu dorim o carantină națională pentru că nu rezolvă problema și nu e aceeași situație în fiecare localitate. Cred că restricțiile generale sunt acum în vigoare și rămân în vigoare, iar acolo unde rata de infectare crește, se vor lua suplimentar măsuri și se vor impune restricții cum sunt cele care probabil vor fi luate pentru București, cu limitarea circulației, într-un fel, în weekend.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă  se reunește joi, când ar urma să fie decise noile restricții care vor fi impuse la nivel național. Propunerile ar urma să fie decise apoi de către Guvern, iar o ședință a Executivului este programată tot pentru joi, de la ora 17.00.

  • Liliana Nicolae