După Codruța Koveși, secția de anchetare a magistraților a ridicat nivelul – nimeni altcineva decât Augustin Lazăr însuși.
Instituția ar fi început urmărirea penală – deocamdată in rem, adică asupra faptelor – în cazul unui comunicat al Parchetului General din ianuarie 2017, sub suspiciunile de fals în declarații și de favorizare a făptuitorului.
În respectivul comunicat s-ar fi mințit public în legătură cu circumstanțele aducerii în România a fugarului Nicolae Popa.
Acesta a fost condamnat în dosarul prăbușirii Fondului Național de Investiții.
În dosar ar fi vizat și procurorul general, Augustin Lazăr.
Contactat de Europa FM, acesta s-a rezumat la a spune că nu are știință să fi fost convocat deja la audieri de Secția de Anchetare a Magistraților.
„Parchetul General lucrează conform legii”, a adăugat Augustin Lazăr.
“Procurorul general și-a desfășurat atribuțiile de comunicare publică potrivit dispozițiilor legale în vigoare. Orice insinuări privind încălcări ale legii de către procurorul general sînt neavenite și urmăresc destabilizarea Ministerului Public“.
Potrivit fostului deputat PSD Sebastian Ghiță, acualmente fugar în Serbia, doamna Kovesi i-ar fi cerut să plătească pentru aducerea – din Indonezia – a lui Nicolae Popa.
Comunicatul din ianuarie 2017 al Parchetului General spunea că toate costurile au fost achitate de Poliția Română.