Confidenţialitate

Surprize după eliminarea plafonului indemnizației pentru mame

Aproximativ 250 de persoane – care reprezintă doar 0,17 la sută din numărul beneficiarilor indemnizaţiilor de creştere a copilului – consumă o treime din bugetul alocat la nivel naţional.

Cea mai mare indemnizaţie este luată de o persoană din Sibiu și ajunge la 35.000 de euro lunar, a anunţat Ministerul Muncii.

Plata indemnizațiilor pentru mame în luna iulie a costat bugetul 70 milioane lei, cu 20 milioane mai mult faţă de estimarea iniţială.

Ca atare, la doar o lună de aplicare a eliminării plafonului indemnizației pentru creșterea copilului, Ministerul Muncii vrea să dezbată public dezechilibrul apărut în distribuirea acestor resurse.

Potrivit Ministerului Muncii, sunt 143.000 de beneficiari ai indemnizaţiei pentru creşterea copilului, din care 10% sunt bărbați.