Confidenţialitate

Suprafaţa de teren agricol irigat s-a triplat anul acesta

Anul acesta suprafaţa de teren agricol irigat a ajuns la 600.000 de hectare, față de cele 200.000 de anul trecut, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Floricel Dima.

El a spus că prin Legea 366, adoptată în primăvara acestui an, fermierii au beneficiat de apă acordată în mod gratuit pentru irigaţii, ceea ce a ajutat la această creștere.

Oficialul a adăugat faptul că nu s-a atins, însă, obiectivul de 1 milion de hectare rigate, motiv pentru care a fost introdusă o nouă condiţie, astfel încât minim 30% din valoarea proiectelor să poată fi alocată pentru achiziţia de instalaţii de irigat.

Aşteptări peentru acest an erau de peste 1 milion ha irigae, dar s-a obersat că nu se poate îndeplini acest obiectiv pentru că agricultorii„ au fost luaţi pe nepregătite”, a afirmat Floricel Dima.

„Dar până acum se puteau realiza doar obiective de infrastructură, acum le dăm voie să achiziţioneze şi echipamenetele de irigat organizaţiilor udătorilor de apă sau Federaţia udătorilor de apă, astfel încât aceste organizaţii să poată prin echipamentele achziţionate să mărească suprafaţa pe care o vor iriga”, a mai spus oficialul.

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, Floricel Dima a fost prezent, vineri, la Galaţi, pentru a participa la deschiderea cele de-a XVI-a ediţii a Târgului de Toamnă, în Piaţa Centrală, unde, până duminică, peste 300 de producători şi comercianţi agricoli îşi expun la vânzare produsele.