Confidenţialitate

Superbrands, The Braves: eveniment dedicat curajului și excelenței în branding​

Curaj, inovație și performanță: aceste atribute au definit cea de-a X – a ediție a Programului Superbrands pentru România, derulat pe piața locală de către agenția de comunicare strategică BDR Associates. În cadrul ceremoniei de acordare a trofeelor Superbrands, care a încheiat ediția curentă, a avut loc și lansarea oficială a Volumului 10 al cărții Superbrands pentru România. Evenimentul special a adus recunoaștere unor branduri de elită aflate printre cele care au primit statutul Superbrands în 2021, în urma votului membrilor Consiliului de Onoare al Superbrands și cercetării de piață derulată de către Ipsos pe un eșantion reprezentativ de consumatori.

Strădania de a menține aceleași standarde înalte de calitate, pasiunea pentru inovație, ambiția de a evolua în preferințele consumatorilor, precum și diferențierea pe piață au reprezentat criterii de bază în acordarea statului de Superbrand unor branduri puternice, în perioada pandemiei. Printre acestea se numără și cele 25 de branduri invitate să își spună povestea în volumul 10 al cărții Superbrands, fiind onorate cu trofee în cadrul Galei, din 9 martie: Allianz-Țiriac, Avocatnet.ro, Bonduelle, Borsec, BMI Bramac, Catena, DHL, Electric Castle, Europa FM, Fashion Days, Garanti BBVA, Gerovital, IQOS, Medlife, Mobexpert, Olympus, Oral-B, Orange, Profi, Rompetrol, Scotch-Brite, Tymbark, Untdelemn de la Bunica, Vaillant, Visa.