Confidenţialitate

Sunt rokerii sataniști? Credeți că Dumnezeu îi pedepsește pe cei care ascultă un anume tip de muzică?

Incendiul din clubul Colectiv din București a avut loc în timpul unui concert de metal rock, ceea ce a dat naștere inițial unor reacții destul de ciudate în societatea noastră.

Prima, cea mai criticată și cea mai controversată, a fost absența cvasi-totală a preoților de la locul tragediei. Apoi, pe internet au fost puse în circulație tot felul de scenarii, care mai de care mai discutabile, ba că incendiul a fost de fapt un ritual de sacrificare plănuit de cineva, ba că Halloween-ul e o chestie satanistă în sine iar concertul a avut loc de Halloween iar Dumnezeu i-ar fi pedepsit pe acești tineri. Comentariile și reacțiile au fost alimentate de o fotografie surprinsă de mediafax la locul în care s-au pus lumânări de lângă Clubul Colectiv, cu o pânză gravată cu numărul 666 în jurul unei cruci.

Am verificat, poza este reală, nu este un trucaj, este pur și simplu blazonul unei firme care face tatuaje dar și booking, adică rezervări pentru concertele rock.

Nu reprezintă o noutate adversitatea unei anume părți a credincioșilor de la noi și de oriunde în lume vis-a-vis de muzica rock, de muzica progresistă în general. Ceea ce m-a surprins a fost reacția într-o astfel de situație… cu zeci de morți și sute de răniți… M-am întrebat și vă întreb și pe dumneavoastră, cât de creștin trebuie să fii ca să te bucuri de focurile iadului pentru niște tineri, fie și admițând faptul că aceștia ar fi sataniști.

Reacția Bisericii Orotodoxe, dar și cea a străzii, a venit de fapt înn urma acestor detalii… Inițial Patriarhul a explicat absența preoților de la locul dezastrului prin faptul că nimeni nu a chemart preoții iar tinerii ar face bine să vină în biserică, nu la cluburi, apoi, la manifestațiile din stradă s-a strogat insistennt că vrem spitale, nu catedrale, iar mulțimile au fost cu greu deturnate să nu facă miting la Patriarhie, așa că e timpul să vorbim despre asta….

Cred că trebuie să ne cunoaștem mai bine unii cu alții, căci oameni suntem indiferent ce fel de muzică așteptăm.

Astăzi, la România în Direct dezbaterea pornește de la întrebările:

Ce sunt sataniștii și ce părere aveți despre ei?

Sunt rokerii sataniști?

Credeți că Dumnezeu îi pedepsește pe cei care ascultă un anume tip de muzică?

Dar credincioșii, ce sunt? Cât de potrivită vi s-a părut cererea străzii de schimbare a Patriarhului Daniel? Dar reacția Bisericii, cea inițială, precum și scuzele ulterioare ale Patriarhului?

https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-sunt-rokerii-satanisti-9-noiembrie-2015