Se caută 1.200 de voluntari care vor fi implicaţi în informarea turiștilor care vor veni la Campionatul European de Fotbal – UEFA 2020, între 11-28 iunie.
600 de elevi voluntari vor fi selectaţi prin PROEDUS, din peste 100 de licee din Capitală iae alti 635 vor fi recrutați de Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti.
Între 26 mai și 7 iunie, voluntarii vor participa la programe de instruire, iar una din condiţiile obligatorii pentru selecţie este să poată purta o conversație în limba engleză.
Ei vor primi certificate de voluntariat emise de UEFA și echipamente speciale (hanorac, rucsac, şapcă şi tricou cu însemnele UEFA Euro 2020). Pe Arena Naţională se vor juca 3 meciuri din grupe şi unul din optimile de finală ale Euro 2020.