Confidenţialitate

Șuncă în valoare de 200.000 de euro a fost furată în Spania | AUDIO

Șuncă în valoare de 200.000 de euro a fost furată în Spania. Jambonul aparținea unei afaceri de familie din sudul Spaniei care este în activitate încă din 1818. Este un produs de specialitate protejat, iar un jambon ajunge la 500 de euro bucata.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Șunca din orașul spaniol Jabugo din sudul Andaluziei este o delicatesă culturală ce poartă sigiliul de „Origine Protejată”. Fiind scumpă, nu de puține ori este râvnită de haitele de hoți.

În cazul de față, 5 hoți ar fi fost implicați în jaf, iar un angajat al firmei ar putea fi suspectat că i-a ajutat. Suspecții ar fi furat 400 de pulpe din magazinul unei afaceri de familie, cu doar 20 de angajați.

Jambonul sustras ar avea o valoare de 200.000 de euro, potrivit presei spaniole. Șunca are o aromă unică pentru că porcii iberici sunt hrăniți cu ghinde locale și pentru că pulpele sunt ținute la maturat natural mai multe luni.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Prețul aurului atinge un nou record: A ajuns la peste 415 lei gramul | AUDIO