Sulina, cea mai estică aşezare din România, a fost atestată documentar în anul 945, în timpul Imperiului Bizantin. Primele denumiri ale localităţii au fost Selina, Sollina, Salina sau Seline.
La mijlocul anilor 1800, Sulina era un sătuc plin de pescari şi piraţi răufăcători care prădau corăbiile şi încercau să intre pe acest braţ.
În 1854, Sulina a fost bombardată şi a dispărut total ca aşezare.
Doi ani mai târziu, în 1856, s-a înfiinţat Comisia Europenă a Dunării, care şi-a desfăşurat o mare parte a activităţii sale la Sulina, şi a determinat transformarea aşezării într-un oraş înfloritor, bazat pe comerţ şi navigaţie.
Au apărut clădiri noi, solide, cu etaj, şi a început construirea canalului Sulina şi a unui şantier naval unde se construiau nave şi se reparau cargouri.
Pentru rezolvarea problemelor comerciale, în 1900, s-au construit 9 agenţii consulare din ţări precum Anglia, Belgia, Austria, Danemarca, Olanda, Rusia sau Turcia.
De asemenea, s-au ridicat aici un cazino, o semiprefectură, Palatul Comisiunii, un hotel, 1186 de case, 154 de prăvălii, 3 mori, 4 tipografii, un teatru cu 300 de locuri, biserici şi şcoli pentru 27 de naţionalităţi.
La Sulina convieţuiau greci, români, ruşi, armeni, turci, austro-ungari, evrei, albanezi, germani, italieni, bulgari, englezi, polonezi etc. În această perioadă, Sulina era considerat cel mai cosmopolit oraş din lume.
A fost ridicată şi o şcoală în limba română, dar mult mai târziu. În această perioadă, cei mai mulţi locuitori ai Sulinei erau greci, iar limba oficială era franceza. Astăzi, mai locuiesc aici aproximativ 200 de greci.
Pe lângă spitalul Comisiei Europene, au fost construite şi carantine. Carantina de nave şi carantina pe uscat. Astfel, s-a evitat extinderea unor molime care veneau aici din toate colţurile lumii.
Pământul era foarte scump, de aceea casele erau lipite una de alta. La parter aveau prăvălii şi la etaj locuinţă.
Au mai rămas în picioare câteva case greceşti, ridicate în perioada interbelică, când aici locuia o comunitate de greci extinsă, care controla comerţul din Sulina.
Partea de sus a caselor era placată cu lemn, în timp ce partea de jos, unde deschideau prăvălii, era construită din piatră.
Deşi mulţi ani, limba oficială era franceza, pe străzi se vorbea greceşte, grecii fiind majoritari.
Şcoala primară
Este o clădire construită între 1905-1907, din fondurile comunităţii din vremea aceea, iar logistica a fost asigurată de Comisia Europeană a Dunării.
A funcţionat mai întâi ca şcoală primară pentru băieţi, după aceea ca şcoală mixtă, iar apoi a fost transformată în ateliere de sudură, mecanică, lăcătuşerie, vopsitorie, tâmplărie etc.
Acum adăposteşte două expoziţii de pictură, dar şi o expoziţie de istorie locală cu obiecte şi documente.
Farul din Sulina
Farul avea rol de orientare a navelor de pe mare către gurile Dunării, pe timp de noapte.
A fost construit în anul 1745 de către turci, din material lemnos, în spatele farului fiind malul mării.
În 1870, Comisia Europeană a Dunării l-a reconstruit din materiale solide de construcţie, la o înălţime de 21 de metri.
Lumina fixă, albă, fiind vizibilă de la o distanţă de 15 mile marine, aproximativ 30 de kilometri de jur împrejurul farului.
A funcţionat până la 1984, când s-au finalizat lucrările de construcţie ale digului şi ale farului cel nou.
Cimitirul din Sulina
Pietrele funerare sunt o adevărată lecţie de istorie, iar epitafurile spun poveştile celor care şi-au găsit sfârşitul aici.
Cimitirul din Sulina este locul ideal unde să te laşi cuprins de farmecul legendelor ce dau culoare unui trecut cu iz cosmopolit. Istoria se împleteşte cu poveşti cu piraţi, prinţese şi îndrăgostiţi care sfârşesc tragic.
În timpul Primului Război Mondial, o mare parte dintre construcţiile oraşului au fost distruse. După 1920, localitatea se reface rapid, atât din punct de vedere economic, cât şi urbanistic.
În cel de-al Doilea Război Mondial, Sulina a fost puternic bombardată. După război, activităţile comerciale s-au restrâns, iar mare parte din populaţia refugiată nu s-a mai întors.
Vizitarea oraşului Sulina s-a realizat cu sprijinul Federaţiei Naţionale a Ghizilor de Turism din România, ghidului de turism Ionuţ Călin şi DD Travel.
