Peste 1.000 de muzicieni din Suedia, gazda Eurovision 2024, au cerut ca Israelul să fie exclus din competiția de anul acesta, din cauza războiului din Gaza. Uniunea Europeană de Radiodifuziune ia apărarea statului din Orientul Mijlociu.
Scrisoarea deschisă a fost publicată în presa locală și este semnată de artişti de succes la nivel internaţional, precum Robyn şi Fever Ray și de foşti concurenţi suedezi la Eurovision, precum Eric Saade şi de cântăreaţa de operă Malena Ernman, mama activistei pentru climă Greta Thunberg.
Alți aproximativ 1.400 de artişti din Finlanda şi Islanda au cerut același lucru, potrivit The Guardian.
Muzicienii acuză Israelul că încalcă dreptul internaţional prin războiul pe care îl poartă în Fâșia Gaza.
Israelul nu va fi însă exclus, spune Uniunea Europeană de Radiodifuziune, care a punctat statutul apolitic al evenimetului, argumentând că Eurovision este un concurs între radiodifuzorii de servicii publice şi nu între state.
În trecut, și alte ţări au mai fost excluse de la Eurovision. Rusia – în 2022 – pe fondul războiului din Ucraina și Belarus, cu un an înainte, după ce radiodifuzorul public belarus BTRC a încălcat regulile Uniunii Audiovizualului privind libertatea presei.
La cea de-a 68-a ediţie a concursului Eurovision va avea loc între 7 și 11 mai, la Malmö, Suedia.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și: TVR nu va participa la Eurovision 2024