Incendiul care a izbucnit duminica la un depozit de materiale plastice din Ploiești nu a fost stins nici până luni dimineața.
9 autospeciale de pompieri se află si acum la fața locului, dar nimeni nu poate estima cât va mai dura până ce focul va fi stins complet – transmite corespondenta Europa FM, Diana Frâncu.
Inspectoratul General pentu Situații de Urgență a trimis la Ploiești echipe de specialiști care să verifice dacă există substanțe periculoase în hală.
De mai bine de 16 ore aproape o sută de pompieri se luptă cu flăcările uriașe care au cuprins depozitul situat în curtea unei rafinări dezafectate din Sudul Ploieștiului.
Până acum au ars peste 5000 de tone de mase plastice, utilajele aflate în hală, dar și alte deșeuri.
Toată noaptea, partea de sud a Ploieștiului a fost învăluită într-un fum negru, motiv pentru care oamenii care locuiesc în zonă au fost sfătuiți să nu iasă din case și să închidă geamurile și ușile.
Nu se știe deocamdată dacă fumul este toxic, dar la Ploiești a fost trimisă de la Ilfov o echipă de pompieri specializată în identificarea substanțelor periculoase și decontaminare.
Focul a izbucnit duminică seară mai întâi la o hală de depozitare a unei societăți de construcții care are sediul în cartierul Mimiu din Ploiești, pentru ca apoi să se extindă și la baloții depozitați în curte pe o suprafață totală de 8000 de metri pătrați.