Confidenţialitate

Sucurile dulci cresc riscul de cancer pancreatic

Băuturile carbogazoase dulci pot dubla riscul dezvoltării cancerului pancreatic, din cauza conţinutului ridicat de zaharoză, potrivit unui studiu realizat la Universitatea Georgetown din Statele Unite.

Studiul a presupus evaluarea riscului dezvoltării cancerului pancreatic pentru consumatorii de sucuri care conţin zahăr, în rândul a 60.000 de persoane din Singapore, pe o perioadă de 14 ani.

Principala concluzie a studiului a fost că persoanele care consumă mai mult de două băuturi carbogazoase pe săptămână prezintă un risc dublu de a dezvolta cancer pancreatic faţă de cele care beau mai puţin de două sucuri dulci săptămânal.

Un al doilea studiu care s-a desfăşurat pe o perioadă de 16 ani şi care a incous 25.000 de persoane, a arătat că cei a căror dietă zilnică include o cantitate mai mare de zaharoză sunt de două ori mai expuşi riscului de a dezvolta cancer pancreatic.

Cauza acestui fenomen nu este deocamdată cunoscută. O ipoteză ar fi că excesul de zaharoză provoacă apariţia cancerului pancreatic prin creşterea producţiei de insulină. Aceasta este un hormon secretat de pancreas cu rolul de a scădea concentraţia zahărului din sânge, după fiecare masă.

Descoperirea a fost validată de un al treilea studiu, realizat pe 160.000 de persoane care a arătat că un consum ridicat de fructoză şi zaharoză duce la o creştere cu 35% a riscului apariţiei cancerului pancreatic.