Confidenţialitate


SUCEAVA: Un tânăr a furat o mașină și a fost prins în urma unui control al poliției


Un tânăr de 20 de ani a furat o mașină stricată și a fost oprit mai apoi de o patrulă de poliție pentru control de rutină pe raza comunei Frătăuții Noi din Suceava.

Autoturismul cu număr provizoriu de circulație, condus de un tânăr de 20 de ani era tractat de o altă mașină.

În urmă verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că, autorizația provizorie de circulație era expirată de anul trecut.

Așa au aflat polițiștii și că tânărul de 20 de ani a luat autoturismul de la o persoană din comună suceveană Brodina, fără încuviințarea acesteia și întrucât avea probleme tehnice, mașînă fost tractata pentru a ajunge într o localitate învecinată.

Hoțul ghinionist s-a ales cu dosar penal pentru că a condus un vehicul neînmatriculat, dar și pentru furt.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…