Purtătorul de cuvânt al spitalului din Suceava, medicul Dan Teodorovici, a spus că decizia de a sista internarea bolnavilor cronici este una temporară.
În momentul de faţă, în Spitalul Judeţean se vor interna doar pacienţii Covid şi urgenţele medicale. În cazul persoanelor care reprezintă urgenţe medicale internările se vor face în sectorul non-Covid al spitalului, însă doar dacă acestea prezintă un test negativ.
În prezent, în cea mai mare unitate medicală din județul Suceava sunt internați 151 de pacienți diagnosticați Covid-19, din care 60 sunt cu forme severe. Alți 17 oameni prezintă forme grave ale bolii și sunt internați în secția de terapie intensivă, parte din ei intubați sau ventilați non-invaziv.
Medicul Dan Teodorovici a precizat că din totalul pacienților Covid care ajuns la spital în această perioadă aproximativ 90% nu sunt vaccinați. În cazul persoanelor infectate din nou deși s-au imunizat, formele de boală sunt ușoare, iar durata de spitalizare este mică sau este recomandat tratamentul la domiciliu.
Alexandru Neagu