Pe lângă judecătorul Bogdan Bărbuță vor mai fi propuși pentru arestare preventivă procurorul Dumitru Dâmbu de la Parchetul Tribunalului Suceava și omul de afaceri Constantin Babiuc.
‘
‘
Anchetatorii spun că magistratul Bogdan Bărbuţă, de la Judecătoria Rădăuţi, ar fi pronunţat, ilegal, 69 de hotărâri judecătoreşti prin care i-a recunoscut omului de afaceri Constantin Babiuc dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de aproape 42 de hectare.
‘
Afaceristul a vândut apoi terenurile și a obținut un profit de 4 milioane de lei.
‘
În schimbul acestor favoruri, Bogdan Bărbuță ar fi primit mită bani, miere, ouă, carne de porc, găini, o sticlă de lichior și ciocolată.
‘
Pe de altă parte, procurorul Dâmbu Dumitru de la Parchetul Tribunalului Suceava i-a cerut omului de afaceri și ulterior a primit 92 de mii de euro. Prin această sumă, spun procurorii, Constantin Babiuc a urmărit să se pună la adăpost, atât el, cât şi persoane din anturajul său, de problemele judiciare prezente şi viitoare. Era vorba inclusiv de intervenții ale procurorului în ancheta cu terenurile.
‘
‘