Confidenţialitate


Suceava: Minerii de la exploatările de uraniu au renunțat la protest


Suceava: Minerii de la exploatările de uraniu au renunțat la protest

Minerii de la exploatările de uraniu din județul Suceava au încetat protestul demarat acum zece zile. Conflictul de muncă a fost stins după ce Guvernul a emis o Hotărâre prin care oamenilor le-au fost acordate drepturile salariale restante.

Oamenii au stat blocați în subteran aproape pe toată perioada protestului, iar în ultima zi au intrat și în greva foamei.

Prin Hotărârea de Guvern emisă joi seară și publicată în Monitorul Oficial, s-a stabilit ca fiecare miner să primească suma de 4.050 de lei.

Banii reprezintă suplimentul alimentar antidot, în valoare de 30 de lei/zi, care nu mai fusese plătit de un an de zile.

Decizia a venit după negocieri îndelungate între reprezentanții sindicatelor și cei ai Ministerului Energiei și Companiei Naționale a Uraniului.

Protestul nu s-a încheiat joi seară, ci vineri la amiază. Și asta pentru că s-a dorit trimiterea minerilor în concediu de odihnă pentru următoarele două săptămâni.

Oamenii au anunțat că nu sunt de acord cu această decizie și au precizat că sunt dispuși să continue protestele. În final, s-a renunțat la această intenție, iar minerii vor reveni la lucru începând de luni.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria