Un medic militar detașat să ajute personalul Spitalului Judetean Suceava a fost infectat cu noul coronavirus.
Este cel dintâi caz înregistrat în rândul cadrelor militare la această unitate.
Potrivit actualei conduceri a SJU Suceava, medicul o formă ușoara a bolii.
Managerul militar al unității a declarat că, pentru moment, nu este cunoscută sursa exactă a contaminării. Colonel-doctorul Daniel Derioiu a insistat că nu ar fi vorba despre neglijență, lipsa echipamentelor de protecție sau a instructajului, ci de un incident “aproape inevitabil” într-un spital COVID-19.
Municipiul Suceava și 8 localități limitrofe au fost închise, prin ordonanță militară, ca urmare a înmulțirii cazurilor de SARS-CoV-2 și a deceselor cauzate de boala pe care acest virus o provoacă, anume COVID-19.
Raportarea include datele prelucrate până la data de 10 aprilie. Din totalul cadrelor medicale, 429 sunt din Suceava, iar 103 din București.
Cele mai multe îmbolnăviri sunt raportate în județul Suceava (1.661). Bilanțul epidemic al deceselor a urcat 306.