Este anchetă la Primăria Suceava, după ce mai multe documente interne, dar și copii ale unor acte de identitate au fost descoperite în tomberoanele din curtea instituției. Problema a fost semnalată de un consilier local, iar pe fir a intrat și Poliția.
Actele descoperite în tomberoane urmau să meargă la topit, însă, potrivit legislației, documentele oficiale și orice acte care conțin date cu caracter personal sau date comerciale au un regim special. Mai exact, aceste documente trebuie distruse în prealabil, ceea ce nu s-a întâmplat în acest caz. Printre actele descoperite la tomberoane se numără cereri, documentații de urbanism, dar și copii după actele de identitate ale unor suceveni care s-au adresat de-a lungul timpului Primăriei.
La fața locului a mers și o echipă de polițiști, care a ridicat probe și care urmează să stabilească exact cum s-a petrecut totul.
Vasile Rîmbu, primarul municipiului Suceava, a precizat că s-a constituit o comisie de cercetare, care va stabili cine a greșit, iar la final se vor lua măsurile care se impun. Din primele informații, documentele aruncate erau mai vechi și nu aveau caracter secret și au fost scoase din birouri pentru a face loc altor hârtii.
Sursa foto: Primăria municipiului Suceava