Caz de violență extremă asupra unei femei medic rezident la Spitalul Județean Suceava.
Femeia a fost atacată și înjunghiată cu un briceag de soțul cu care se află în divorț și pe care l-a reclamat și în trecut pentru acte de violență.
Cazul este în atenția poliției și procurorilor.
Femeia în vârstă de 33 de ani, care lucrează ca medic rezident la Secția de Chirurgie Infantilă a Spitalului Județean Suceava a fost atacată vineri dimineață de soțul venit de la Iași.
Acesta a așteptat-o în scara blocului și imediat ce a ieșit din apartament i-a pus un briceag la gât și a împins-o înapoi în imobil.
Acolo a lovit-o de mai multe ori în diferite zone ale corpului și a avut intenția de a-i scoate un ochi.
Bărbatul nu a fost impresionat nici de faptul că soția cu care se află în divorț avea în brațe un copil de un an și patru luni.
Femeia a reușit să smulgă briceagul cu care a fost rănită și a sunat la 112 pentru a cere ajutorul polițiștilor.
Agresorul a fost identificat pe o stradă din municipiul Suceava, iar polițiștii l-au reținut.
Acesta a primit ordonanță de reținere pentru 24 de ore și este cercetat acum pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, sub formă de loviri sau alte violențe.
Nu este pentru prima oară când medicul rezident are probleme cu soțul. În trecut, ea a stat internată într-un centru pentru femei abuzate, iar o instanță a emis un ordin de interdicție pe numele soțului, ordin care a expirat în luna aprilie.
Sursa Foto: Alexandru Neagu