Confidenţialitate

Subiecte la Bacalaureat la proba scrisă la Limba şi literatura română, sesiunea de toamnă

Absolvenţii de liceu de la profilul real care au susţinut, luni, proba scrisă la Limba şi literatura română la examenul de Bacalaureat în sesiunea de toamnă, au avut de scris un eseu în care să prezinte tema şi viziunea despre lume dintr-un text narativ aparţinând lui Liviu Rebreanu sau lui Camil Petrescu, dar şi de redactat un text argumentativ despre importanţa toleranţei în relaţia de prietenie.

Absolvenţii de la profilul uman au avut de scris un eseu în care să prezinte tema şi viziunea despre lume dintr-un text narativ aparţinând lui George Călinescu sau lui Mihail Sadoveanu, dar şi de redactat un text argumentativ despre necesitatea cunoaşterii unor limbi străine în dezvoltarea personală.

La proba scrisă la Limba şi literatura română, profilul real, elevii au avut primit un fragment din poezia „Elegie” de Ion Pillat, având de răspuns la nouă întrebări referitoare la elemente ale textului, precum rolul cratimei, elemente care conturează dimensiunea temporală a imaginarului poetic, precizarea a două motive literare, prezentarea semnificaţiei a două figuri de stil sau ilustrarea a două trăsături ale genului liric.

La al doilea subiect, candidaţii au avut de redactat un text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre importanţa toleranţei în relaţia de prietenie.

La al treilea subiect, elevii au avut de scris un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinte tema şi viziunea despre lume dintr-un text narativ aparţinând lui Liviu Rebreanu sau lui Camil Petrescu.

La proba scrisă la Limba şi literatura română, profilul uman, elevii au avut primit, la primul subiect, un fragment din poezia „Miraj” a lui Alexandru Philippide, la subiectul al doilea un eseu argumentativ despre necesitatea cunoaşterii unor limbi străine în dezvoltarea personală, iar la subiectul al treilea au avut de scris un eseu în care să prezinte tema şi viziunea despre lume dintr-un text narativ aparţinând lui George Călinescu sau lui Mihail Sadoveanu.

Potrivit Ministerului Educaţiei, pentru cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat s-au înscris 39.435 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia, 24.690 sunt din promoţia curentă, iar 14.745 din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, cei 39.435 de elevi înscrişi sunt distribuiţi astfel: 37.138 – zi, 1.036 – seral şi 1.261 – frecvenţă redusă.

Marţi va avea loc proba la Limba şi literatura maternă, iar miercuri se va desfăşura proba obligatorie a profilului. Probele scrise se încheie joi, 24 august, cu proba la alegere a profilului şi specializării.

Afişarea primelor rezultate şi depunerea contestaţiilor vor avea loc în 1 septembrie, iar afişarea rezultatelor finale este programată pentru 6 septembrie.

Rata de promovare la prima sesiune a bacalaureatului a fost de 72,9%.