Preşedintele american şi omologul său rus și-au exprimat dorința, într-o convorbire telefonică avută orele trecute, ca acordul dintre președintele ucrainean și liderii opoziției să fie pus rapid în aplicare.
Barack Obama și Vladimir Putin urmăresc îndeaproape evoluțiile de la Kiev, unde violenţele fără precedent, izbucnite marţi dimineaţa, s-au soldat cu 80 de morţi.
Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a cerut ambelor tabere ucrainene să treacă ”de la vorbe la fapte”.
Rada Supremă (parlamentul ucrainean) a votat, aseară, cu o largă majoritate, în favoarea revenirii la constituţia adoptată în 2004, care prevede prerogative prezidențiale mai reduse.
Totodată, legislativul de la Kiev l-a destituit prin vot pe ministrul ucrainean de Interne pentru folosirea forţei împotriva protestatarilor. Vitali Zaharcenko era contestat vehement de opozanţii din Piaţa Independenţei, ca urmare a măsurilor de reprimare luate împotriva manifestanţilor. Potrivit unor surse, Vitali Zaharcenkoa fugit în Belarus.
Ministrul ucrainean al Apărării, Pavel Lebedev, a dat asigurări că armata nu va interveni împotriva manifestanţilor.
La capătul unor negocieri prelungite, președintele ucrainean Viktor Ianukovici și liderii opoziţiei au căzut acord asupra formării unui guvern de uniune naţională. Noul executiv trebuie format în 10 zile.
Înţelegerea menţionează, de asemenea, organizarea de alegeri generale anticipate. Termenul limită pentru scrutinul anticipat este luna decembrie.
Acordul, mediat de 3 şefi de diplomaţii europene (Franţa, Germania şi Polonia) este menit să pună capăt crizei politice care macină ţara de mai multe luni, şi care a culminat cu sângeroasele violenţe de stradă.