În Statele Unite ale Americii, s-au luat măsuri împotriva manifestanților pro-palestinieni. În campusul Univeristății Texas, peste 40 de tineri au fost arestați, iar Universitatea Columbia din New York a decis să suspende de la cursuri mai mulți studenți protestatari care au refuzat să-și ridice corturile din campus.
Polițiștii au înconjurat tabăra amenajată în campusul Universității Texas din Austin și i-au scos pe manifestanții pro-palestinieni unul câte unul.
„Dați-le drumul!”, au strigat studenții, în momentul în care mai mulți tineri erau săltați de polițiști.
Aceștia protestau împotriva războiului Israelului din Gaza și au cerut ca Universitatea să taie orice legătură cu firmele din Israel.
Conducerea Universității a transmis că taberele sunt interzise în campus și că mulți dintre manifestanți nu erau afiliați școlii și au fost combativi fizic și verbal cu personalul universității:
„Nu vom fi înlăturați decât cu forța”, au transmis și studenții Universității Columbia din New York.
Univeristatea a decis să îi suspende pe studenții care au refuzat să-și ridice corturile din campus.
Sursa foto: Shutterstock