Senatul SUA a decis să ofere companiilor aeriene aflate în dificultate un sprijin guvernamental fără precedent în valoare de 58 miliarde de dolari care le va ajuta să acopere salariile personalului, transmite Reuters.
Firmele aeriene din întreaga lume au recurs la solicitarea de sprijin din partea guvernelor şi au început să transforme avioanele de pasageri în aeronave de marfă, într-un efort disperat de a aduce venituri.
Criza coronavirusului a făcut ravagii în industria turistică, flote întregi fiind blocate la sol cu săptămânile, fapt ce a determinat guvernele să ia măsuri fără precedent pentru a preveni falimentele, de la ajutoare de stat şi până la suspendarea temporară a normelor de concurenţă.
„Pentru companiile aeriene, acum este apocalipsă”, a declarat Alexandre de Juniac, directorul general al Asociaţiei Internaţionale a Transportului Aerian (IATA), care reprezintă transportatorii din întreaga lume. „Restricţiile de călătorie şi evaporarea cererii înseamnă că, în afară de marfă, nu există aproape nicio activitate”, a spus el.
IATA, care estimează că pandemia va costa companiile aeriene, la nivel cumulat, 252 miliarde de dolari, a cerut sprjin de urgenţă pentru operatori unui număr de 18 ţări, printre care India, Japonia şi Coreea de Sud.
Senatul Statelor Unite a aprobat miercuri un pachet de ajutorare pentru industriile afectate, companiile urmând să primească subvenţii care să acopere salariile a aproximativ 750.000 de angajaţi. Companiile care primesc fonduri nu pot concedia angajaţi înainte de 30 septembrie şi nici nu pot schimba contractele colective de muncă.
Proiectul de lege include restricţii în ceea ce priveşte răscumpărările de acţiuni, distribuţiile de dividende şi plăţi pentru directori şi permite guvernului să preia participaţii, garanţii sau alte compensaţii ca parte a pachetului de salvare.