Uniunea Europeană a cerut oficial explicatii autorităţilor americane despre acuzaţiile de spionare a unor instituţii europene.
Comisia Europeană a anuntat ca asteapta un raspuns si ca, pina atunci, nu vor mai fi facute comentarii suplimentare.
Săptămânalul german Der Spiegel afirmă că Uniunea Europeana a făcut parte dintre ‘ţintele’ Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate, acuzată că spionează comunicaţii electronice la nivel mondial prin programul PRISM. Articolul s-a bazat pe datele furnizate de fostul consultant american Edward Snowden, cautat de Washington.
Spre exemplu, unul dintre documentele confidentiale citate arata ca Ambasada Uniunii Europene la Washington a fost spionata atit cu ajutorul microfoanelor instalate în clădire, cit si prin infiltrarea în reţeaua informatică, lucru ce a permis citirea e-mailurilor şi documentelor interne.
Preşedintele Parlamentului European Martin Schultz a afirmat ca, dacă aceste acuzaţii se adeveresc, relaţiile între UE şi Statele Unite vor avea de suferit .
Si ministrul german al Justiţiei a cerut ca partea americană să precizeze dacă informaţiile privind ascultările clandestine efectuate de către Statele Unite în Uniunea Europeană sunt exacte sau nu.