Administrația Biden nu se va mai axa pe vaccinarea obligatorie a celor care lucrează în companii cu mai mult de 100 de angajați, după ce măsura a fost respinsă de Curtea Supremă.
Administrația președintelui Joe Biden a anunțat că retrage oficial măsura privind vaccinarea obligatorie în marile companii.
Comunicatul de presă nu a menționat și decizia Curții Supreme, care, practic, a obligat guvernul federal să renunțe la măsură.
Zeci de milioane de persoane erau vizate, iar judecătorii au considerat că este peste atribuțiile guvernului să impună vaccinarea obligatorie în firme.
Pe de altă parte, Curtea Supremă a validat obligația de imunizare pentru salariații din sănătate în unitățile care primesc fonduri federale.
Autoritățile americane spun acum că îi încurajează cu tărie pe salariați să se imunizeze anti-COVID.
De altfel imediat după hotărârea Înaltei Curți, președintele Joe Biden îi îndemna pe liderii companiilor să adopte politici care să ducă la vaccinarea angajaților.
Mai mulți politicieni republicani, care au contestat vaccinarea obligatorie, au salutat noul anunț al administrației americane.
Autor: Ani Sandu
Citește și: SUA: 8.500 de militari americani au intrat în alertă pentru o posibilă dislocare în estul Europei | AUDIO