Confidenţialitate

SUA: Protestele violente se extind. Manifestanți împuşcaţi în Louisville | VIDEO

Cel puţin şapte persoane au fost rănite prin împuşcare în timpul protestelor izbucnite în oraşul Louisville, statul american Kentucky.

Una dintre victime este în stare critică.

Forţele de ordine susţin că nu au tras focuri de armă, precizând că au efectuat arestări. “Situaţia rămâne dinamică şi continuă să evolueze”, a declarat şeful poliţiei din Louisville, Lamont Washington.

Primarul din Louisville a îndemnat protestatarii să fie paşnici. “Ştiu că emoţiile sunt mari“, a declarat Greg Fischer.

Manifestațiile denunță uciderea unui afroamerican, în martie.

Breonna Taylor, tehnician medical de culoare care avea 26 de ani, a fost împuşcată mortal de poliţişti în cursul unei descinderi în apartamentul său

Investigaţia viza un caz de trafic cu substanţe interzise.

Incidentele intervin în timp ce în Minneapolis, statul Minnesota, au loc proteste faţă de asfixierea unui alt afroamerican neînarmat, pe când era imobilizat de poliţişti.

Potrivit CNN, vineri a fost arestat agentul care i-a pus genunchiul pe gât lui George Floyd, deși acesta se plângea că nu mai poate să respire.

Imaginile surprinse de martori oculari au generat o undă de șoc și revoltă.

FBI a anunțat că investighează cele întâmplate.

Cazul amintește de moartea lui Eric Garner, un bărbat de culoare care a murit în condiții similare în 2014.

Membrii unei echipe a postului de televiziune CNN au fost arestați, vineri, pe când transmiteau în direct despre protestele violente de stradă din Minneapolis.

Cazul a generat o undă de revoltă în ultimele 3 nopți.

Unele manifestații au degenerat în acte de vandalism.

Deși le-au spus cine sunt și că se află în interes de serviciu, corespondentul Omar Jimenez și colegii săi fost încătușați de polițiști.

Ulterior, echipa CNN a fost eliberată din închisoarea comitatului Hennepin.

Postul de televiziune a denunţat arestarea jurnaliştilor săi drept o încălcare a Primului Amendament al Constituţiei americane, care interzice limitarea libertăţii religioase şi de exprimare, libertatea presei sau dreptul la întrunire paşnică.

Guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, a cerut scuze publice, calificând arestarea drept “inacceptabilă”.

500 de membri ai Gărzii Naţionale acţionau, vineri, pentru a restabili calmul în oraşul Minneapolis.

Context

La 26 mai, 4 polițiști din Minneapolis au fost concediați, fiind cercetați pentru moartea unui bărbat de culoare neînarmat, pe care îl reținuseră sub acuzația de fals.

Într-o înregistrare video de la fața locului, se vede cum unul dintre agenți se sprijină cu unul dintre genunchi pe gâtul lui George Floyd.

Sub privirile îngrozite ale martorilor, bărbatul se aude cum geme și spune, în mod repetat, că nu mai poate respira.

Poliția din Minnesota a comunicat că bărbatul a murit în urma unui “incident medical” ca urmare a unei “interacțiuni” cu polițiștii din teren.

FBI a anunțat că investighează cele întâmplate.

Cazul amintește de moartea lui Eric Garner, un bărbat de culoare care a murit în condiții similare în 2014.

ATENȚIE! imagini care vă pot afecta emoțional

Președintele Donald Trump a spus că nu va permite escaladarea violențelor.

Fostul locatar al Casei Albe a deplâns moartea lui George Floyd.

“Dacă vrem ca copiii noştri să crească într-o ţară care este la înălţimea idealurilor sale cele mai mari, putem şi trebuie să facem mai mult”, a adăugat el, vorbind despre “aceeaşi suferinţă” pe care a simţit-o împreună cu “milioane de alţi” americani din cauza acestui deces.