Confidenţialitate

SUA: Pagube de cel putin 5 miliarde de dolari in urma frigului polar

Timp de mai multe zile, statele din centrul şi estul continentului s-au aflat sub influenţa unor mase de aer rece provenind din Arctica. Vorbim despre un ‘vortex polar’, așa cum îl denumesc specialiștii – care a adus ninsori, viscol și un ger năpraznic.

In multe regiuni, in special in Mid-west, frigul este atat de mare incat este considerat un pericol la adresa vietii. In Montana, localitate situată langa granita cu Canada, au fost temperaturi de pana la -52 de grade Celsius, in conditiile in care hipo-termia se instaleaza rapid la -25 de grade.

Si in New York, temperaturile au atins un minim istoric de -15,5 grade, valoare care nu a mai fost inregistrata de 118 ani.

Temperaturile scăzute au afectat un teritoriu cu peste 200 milioane de locuitori. Un bilanț anunțat ieri de autoritățile americane indică faptul că 21 de persoane și-au pierdut viața în această perioadă cu vreme extremă.

Totuși, pagubele sunt relativ scăzute, comparativ cu situaţia din 2010, când un val de frig polar a provocat pagube în valoare de 25-30 de miliarde de dolari.

De asemenea, experţii nu cred că frigul ar putea provoca o încetinire a creşterii economice a Statelor Unite.