Confidenţialitate

SUA: Noul decret prezidenţial antiimigraţie, blocat de un judecător în ajunul intrării în vigoare

Un judecător din statul american Hawaii a blocat noul ordin prezidenţial privind restricţiile de intrare pe teritoriul SUA impuse cetăţenilor din şase ţări musulmane (Iran, Libia, Siria, Somalia, Sudan şi Yemen).

Documentul semnat de Donald Trump urma să intre în vigoare la miezul nopţii, ora Washingtonului (7.00 ora României).

Judecătorul federal Derrick Watson consideră că interdicţiile au la bază criterii religioase, ceea ce încalcă constituţia SUA.

A fost a doua tentativă a administraţiei Trump de a institui restricţii de călătorie pentru străini, după ce prima variantă a fost blocată de justiţie.

Faţă de cel dintâi, noul ordin îi elimina de pe listă pe cetăţenii Irakului, şi aplică restricţiile doar noilor solicitanţi de vize, nu şi celor care au deja drept de rezidenţă.

Documentul suspendă, de asemenea, intrarea pe teritoriul american, pe o perioadă de 120 de zile, a tuturor refugiaţilor.

Donald Trump a anunțat că nu se va da bătut, urmând să se adreseze Curții Supreme.