4.000 de oameni, potrivit organizatorilor, au cerut administraţiei americane să oprească ceea ce ei au numit ‘masacrul din Siria’. Protestatarii au vrut să marcheze astfel un an de la începutul revoltei reprimată sângeros de regimul preşedintelui Bashar Al Asad.
Cele aproape 4 mii de persoane care s-au adunat în fața Casei Albe sunt, în mare parte, reprezentanți ai comunității siriene din Statele Unite. pe tricourile protestatarilor erau scrise mesaje îndreptate împotriva lui Bashar al-Assad : ‘Visez la o Sirie libera’ sau ‘Nu ne mai este frica‘.
Unul dintre organizatori, memrbu al Asociației Militanți pentru o Sirie Liberă, a declarat că locul lui al-Assad este la Curtea Penală Internațională de la Haga.
Deși oamenii cer plecarea președintelui Sirian, acest weekend a fost marcat de alte atentate… mai multe mașini capcanp au fost detonate în Damasc și Alep, în urma cărora peste 30 de oameni au murit, iar alți o sută au fost răniți.
Cifrele Organizației Națiunilor Unite arată că în jur de 8 mii de persoane și-au pierdut viața în Siria de la izbucnirea violențelor.