La doi ani de la asaltul asupra Capitoliului, poliţia americană caută în continuare 350 de participanţi. Oamenii legii încă încearcă să găsească persoana suspectată că a plantat bombe artizanale în vecinătatea Congresului cu o zi înainte de atac.
Peste 950 de persoane au fost arestate în ultimele 24 de luni. Mai mult de o treime au fost deja judecate cu acuzaţii variind de la “intruziune” la “rebeliune”. 192 de persoane au primit pedepse cu închisoarea, potrivit unui comunicat al procurorului federal din Washington care supervizează această anchetă extinsă.
FBI caută să identifice 350 de persoane suspectate că ar fi comis violenţe în Capitoliu, dintre care 250 împotriva unor poliţişti, şi a cerut din nou ajutorul publicului.
Poliția federală a mărit de cinci ori recompensa – de la 100.000 de dolari la jumătate de milion de dolari – pentru orice informaţie conducând la arestarea persoanei care a pus câte o bombă artizanală, în seara zilei de 5 ianuarie 2021, în apropierea sediilor partidelor republican şi democrat.
Acestea nu au explodat niciodată şi s-ar putea să fi avut scopul doar de a ţine poliţia departe de Capitoliu chiar înainte de atac.
Pe 6 ianuarie 2021, câteva sute de partizani ai preşedintelui republican Donald Trump au semănat haos şi violenţă în Capitoliu, în momentul în care aleşii certificau victoria rivalului său democrat, Joe Biden, la alegerile prezidenţiale.
Departamentul de Justiţie anchetează şi responsabilitatea lui Donald Trump şi a colaboratorilor săi apropiaţi.
Foto: Captura Sky News