Mii de protestatari au ieşit pe străzile oraşelor americane pentru a zecea zi la rând, relatează BBC.
Marşurile au fost, în mare parte, paşnice.
Intericţiile impuse pe timpul nopţii, în anumite oraşe, unde au fost violențe în serile trecute, au fost relaxate.
Familia şi prietenii lui George Floyd, bărbatul afro-american ucis în timp ce se afla în custodia poliţiei din Mineapolis săptămâna trecută, au participat la o ceremonie comemorativă.
În oraşul Buffalo, doi poliţişti au fost suspendaţi după ce au fost văzuţi, în imagini video, împingând la pământ un protestatar în vârstă. În cădere, bărbatul s-a rănit grav la cap.