Miliardara americană MacKenzie Scott, fosta soţie a lui Jeff Bezos, a anunțat, marţi, că a donat peste 4 miliarde de dolari unui număr de 384 de organizaţii caritabile, relatează France Presse.
“Atât pierderile economice, cât şi repercusiunile pe planul sănătăţii au fost mai grave pentru femei, persoanele de culoare şi cele care trăiesc în sărăcie. În acelaşi timp, (pandemia) le-a permis miliardarilor să-şi crească în mod considerabil averile”, a scris ea într-un articol publicat pe platforma Medium.
Donaţiile au mers către organizaţii de pe întreg teritoriul ţării care acţionează în domenii diverse: bănci de alimente, servicii financiare şi de credit pentru comunităţi defavorizate, grupuri juridice care luptă împotriva discriminărilor.
În luna iulie, MacKenzie Scott anunţase deja donaţii de 1,7 miliarde de dolari către mai mult de 100 de organizaţii caritabile.
Prin urmare, anunţul de marţi ridică la circa 6 miliarde de dolari suma donaţiilor sale făcute publice.
O mare parte din averea sa provine de pe urma divorţului de Jeff Bezos, încheiat în iulie 2019 şi care i-a adus atunci acţiuni la Amazon de 38 miliarde de dolari, dar a căror cotaţie a crescut considerabil pe Wall Street în perioada pandemiei.
Miliardara a promis că îşi va dona jumătate din avere unor opere caritabile.
Potrivit clasamentului Bloomberg, Mackenzie Scott, care este şi romancieră, are o avere de 60,7 miliarde de dolari, ceea ce face din ea a 18-a cea mai bogată persoană de pe planetă.
Jeff Bezos, foarte implicat şi el în acţiuni filantropice, este cel mai bogat om din lume, cu active de 185 miliarde de dolari.