Republicanul Donald Trump şi-a anunțat, în noaptea de marţi spre miercuri, candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2024.
Fostul lider de la Casa Albă a depus actele la Comisia Electorală Federală.
Miliardarul și-a confirmat intrarea în bătălia politică în faţa unei audienţe de câteva sute de susţinători, reuniți într-o sală de bal de la proprietatea sa din Mar-a-Lago.
În discursul susținut, Donald Trump a atacat administrația democratului Joe Biden.
“Suntem o naţiune în declin [economic – n. red] “, a opinat fostul președinte, făcând referire la inflația ridicată.
Recentul eşec al candidaţilor susţinuţi de Donald Trump şi victoriile majore înregistrate de alţi lideri din Partidul Republican i-ar putea complica planurile pentru obținerea nominalizării.
Fostul președinte este vizat, de asemenea, de o serie de investigaţii penale care se intensifică, inclusiv o anchetă a Departamentului de Justiţie privind sutele de documente clasificate care au fost descoperite în cutii şi sertare la reşedinţa din Mar-a-Lago.