Confidenţialitate

SUA, creștere economică record în al treilea trimestru al anului

Statele Unite au avut o creştere economică de 33,1% în trimestrul al treilea al anului 2020, anunţă Departamentul american al Comerţului, citat de CNBC.

Economiştii estimau o creştere de 32% în trimestrul al treilea. Este vorba de cea mai mare creştere economică a SUA din perioada postbelică.

Precedentul record al creşterii economice era de 16,7%, în primul trimestru al anului 1950. Cu toate acestea, producția este încă sub nivelul anterior pandemiei.

Economia SUA a avut o scădere extrem de mare, de 31,4%, în trimestrul al doilea al anului 2020, în contextul suspendării activităţilor economice din cauza restricţiilor antiepidemice.

Creşterea economică din trimestrul al treilea a fost stimulată de creşterea consumului şi de reluarea activităţilor de afaceri, în principal în sectorul imobiliar.

“În lipsa unor măsuri suplimentare de stimulare economică, prognoza pentru trimestrul al patrulea este a unei creşteri de 4%”, afirmă Ian Shepherson, economist la firma de consultanţă financiară Pantheon Macroeconomics.