Cu mai puțin de două săptămâni până la alegerile prezidențiale din SUA, cei doi contracandidați au avut ultima dezbatere televizată, eveniment orgalizat la Nashville.
La sosire, Donald Trump și Joe Biden s-au salutat discret, dar păstrând distanţa.
Preşedintele republican în exercițiu a fost testat negativ înaintea dezbaterii și a urcat pe scenă fără mască pe scenă, la trei săptămâni după ce a fost infectat, alături de Prima Doamnă. Melania Trump a putut fi văzută în sală la dezbatere.
Cum era de așteptat, gestionarea epidemiei a fost subiect de dispută.
Prezicând “o iarnă sumbră” pentru cea mai îndoliată ţară din lume, democratul Joe Biden consideră că o persoană responsabilă de peste 220.000 de decese atribuite COVID-19 în America nu mai poate rămâne președinte.
Sperând la un al doilea mandat de președinte, Donald Trump a promis, în schimb, că “va combate cu fermitate” virusul. Locatarul de la Casa Albă a mai spus că un vaccin “este gata”, fiind evaziv – totuși – în privinţa calendarului imunizării în masă, pe care o așteaptă națiunea americană.
Aflat pe locul secund în sondajele de opinie, Donald Trump a acuzat din nou China că este responsabilă pentru pandemie.
Republicanul a promis și că va reconstrui economia, afectată puternic de criza sanitară. “Trebuie să oferim oportunităţi economice, o educaţie mai bună, o asigurare medicală mai bună, un acces mai bun la şcolarizare, la împrumuturi, bani pentru a demara afaceri, toate aceste lucruri le putem face”, a subliniat el.
Joe Biden a acuzat că în SUA există “rasism instituţional”. În replică, Donald Trump a susţinut că a făcut cel mai mult pentru comunitatea afro-americană “de la Abraham Lincoln” încoace.
“Sunt persoana cea mai puţin rasistă din această încăpere”, a ţinut să sublinieze Donald Trump. Joe Biden i-a răspuns că este “unul dintre preşedinţii cei mai rasişti pe care i-am avut în istoria modernă”. “Aruncă gaz pe fiecare foc rasist”, a declarat Biden, reamintind că Trump şi-a început campania în 2016 acuzându-i pe mexicani că sunt “violatori”.
În fine, Donald Trump a acuzat că familia lui Joe Biden a fost îmbogăţită de oligarhi ruşi, acuzație respinsă de acesta din urmă, acuzație respinsă de acesta din urmă.
În schimb, democratul a punctat că republicanul nu și-a publicat nici până acum situația impozitelor din ultimii ani, un lucru neobișnuit pentru un președinte.
De remarcat că regula “tăierii” microfonului a permis mai puține întreruperi, precum cele care au transformat în haos prima dezbatere.