Șefă a Camerei Reprezentanţilor din Congresul Statelor Unite, democrata Nancy Pelosi a anunţat, joi, crearea unei comisii bipartizane care va supraveghea gestionarea crizei epidemice de către guvernul federal.
Potrivit CNN, comisia va reuni experţi, care vor examina toate măsurile din domeniul sanitar adoptate de administrația condusă de republicanul Donald Trump.
Opoziția democrată vrea să se asigure că “dolarii plătitorilor de taxe sunt cheltuiţi eficient şi cu înţelepciune pentru salvarea de vieţi, pentru susţinerea economiei”.
Nancy Pelosi a adăugat că noua comisie va avea autoritatea de a cita diverşi oficiali ai guvernului pentru a fi audiaţi.
Autoritățile sanitare americane au înregistrat, joi, alte 884 de decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus.
Bilanțul epidemic a trecut de 5.000 de decese, arată centralizarea realizată de Universitatea John Hopkins.
Wyoming rămâne singurul stat american care nu a raportat vreun caz de deces din cauza COVID-19.
Din cauza pandemiei de nou coronavirus, în ultima săptămână, a crescut semnificativ numărul de cereri de acordare de şomaj în Statele Unite ale Americii.
Potrivit ultimelor date statistice, 6,6 milioane de persoane au înaintat cereri pentru acordare de ajutor social.
Cifra este dublă faţă de cea anunțată în săptămâna precedentă.
Numărul cererilor a crescut cu 3.000% față de începutul lunii martie.
Companiile americane continuă să concedieze în contextul restricțiilor impuse de criza sanitară.
Economiștii caracterizează situația drept „un portret al dezastrului”.