În statul american Arizona, cel puţin nouă oameni și-au pierdut viața, iar alţii sunt daţi dispăruţi, după ce o viitură a afectat un iaz unde înotau peste 100 de oameni. O furtună puternică, însoţită de ploi torenţiale, a afectat zona în care se aflau oamenii. Cei care se scăldau în iaz spun că nu a existat niciun semn de avertizare înainte ca viitura să ajungă în zona de scăldat.
Incidentul a avut loc sâmbătă după-amiază la Cold Springs, Arizona. Ploaia a dus la umflarea pârâului care alimenta iazul unde se aflau oamenii. Zona fusese recent afectata de un incendiu, iar apele au luat copacii distruşi de flăcări şi i-au târât până în iaz, unde au lovit în plin mulţumea.
Martori povestesc că zidul de apă, pietre şi copaci a lovit pe neaşteptate şi a luat oamenii prin surprindere. Singurul avertisment a fost un zgomot puternic ce s-a auzit cu puţin înainte.
O femeie care se plimba în zonă a declarat că a văzut oameni agăţându-se de copaci, în apele învolburate ale pârâului, care de obicei nu are un debit mare de apa.
Cel puţin doi dintre cei care şi-au pierdut viaţa sunt copii, iar autorităţile au lansat o operaţiune pentru a găsi mai multe persoane încă date dispărute, scrie BBC News.
O înregistrare video filmată la scurt timp după viitură arată un bărbat într-un copac, ţinându-şi copilul. Soţia sa se afla la mică distanţă, de asemenea ţinându-se de un copac.
Meteorologii au emis o alertă de inundaţii şi viituri vizând o mare parte din Arizona, valabilă până in aceasta seara.