5 soldați au murit și alți 4 au dispărut după ce un autovehicul militar s-a răsturnat la trecerea unui pârâu din apropierea lacului Belton.
Cei patru sunt căutaţi de echipele de scafandri, potrivit reprezentanţilor bazei militare Fort Hood. Soldații fac parte din diferite batalioane şi regimente ale armatei Statelor Unite.
Alţi trei soldaţi au fost salvaţi şi sunt în stare stabilă la un spital din Texas.
Intervenția de urgenţă a mobilizat aeronave, echipe canine de căutare, ambarcaţiuni uşoare de salvare şi resurse umane.
”Gândurile şi rugăciunile noastre merg către soldaţi, familiile lor şi comunitatea de la Fort Hood.
Texas este pregătit să ofere orice sprijin pentru Fort Hood, lovit de această tragedie.
Bărbaţii şi femeile curajoase staţionaţi la Fort Hood şi în bazele militare din întreaga ţară îşi pun vieţile în pericol în fiecare zi, fie prin operaţiuni de salvare sau pe frontul de luptă.
Statul Texas va fi întotdeauna recunoscător pentru sacrificiul acestora”, se arată într-o declaraţie a guvernatorului texan, Greg Abbott.
În ultima vreme, în statul texan au fost precipitaţii puternice, care au provocat inundaţii şi viituri.