Marina americană a lansat, din estul Mediteranei, în jur de 60 de rachete de croazieră asupra unei baze a armatei regimului sirian.
Este răspuns militar al Pentagonului la atacul chimic cu aproape 100 de morţi, de săptămâna, din provincia siriană Idlib, pentru care Washingtonul învinovăţeşte forţele Damascului. Moscova susţine, în schimb, că responsabili ar fi rebelii.
Televiziunea siriană de stat a calificat loviturile drept “agresiune” a SUA.
Preşedintele american, Donald Trump, a confirmat ordonarea atacului asupra bazei militare siriene, chemând “toate naţiunile civilizate” să acţioneze pentru a pune capăt “masacrului şi băii de sânge” din Siria.
Până acum, Statele Unite au atacat – alături de parteneri – doar ţinte ale jihadiştilor din Siria.