La 3 noiembrie, americanii își vor alege preşedintele.
Contracandidați sunt republicanul Donald J. Trump, care aspiră la câștigarea unui nou mandat la Casa Albă, şi democratul Joe Biden.
Dacă în anumite ţări, în special cele europene, preşedintele are o funcţie de onoare, simbolică, iar în altele are cea mai mare responsabilitate şi putere din stat, în Statele Unite, preşedintele este simultan şef al statului şi prim-ministru. Puterile din SUA se împart în puterea legislativă, Congresul, şi puterea executivă, preşedintele.
Preşedinte al SUA (abreviat uneori în engleză drept “POTUS” – “President of the United States”) este, conform Constituţiei americane, şi şef de guvern (“chief executive”) şi comandantul suprem al forţelor armate, se arată în lucrarea ” The United States of America – Political Structure”, semnat Adina Paicu (Universitatea “Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu).
Articolul II al Constituţiei americane acordă puterea executivă preşedintelui şi îl împuterniceşte cu aplicarea legii federale, alături de responsabilitatea numirii executivului federal, diplomaţilor şi a ofiţerilor judiciari, precum şi ratificarea tratatelor cu puterile străine, după consultarea şi consimţământul Senatului.
Şeful statului american este, de asemenea, împuternicit să acorde graţieri federale şi să convoce sesiuni extraordinare ale uneia sau ambelor camere legislative, în condiţii extraordinare. De la fondarea Statelor Unite, puterea preşedintelui şi a guvernului federal a crescut substanţial, iar fiecare preşedinte modern, în ciuda faptului că nu deţine nicio putere legislativă, alta decât de semnarea legilor sau ridicarea dreptului de veto, este în mare măsură responsabil pentru dictarea agendei legislative a partidului său, precum şi a politicilor interne şi externe ale Statelor Unite. Din cauza statutului SUA de superputere şi a marii puteri economice, preşedintele american este adesea considerat ca fiind cea mai puternică persoană a lumii.
SUA au un preşedinte executiv ales indirect prin Colegiul Electoral, care reprezintă atât cele 50 de state, cât şi Districtul Columbia. Fiecare stat are un număr de electori echivalent cu totalul reprezentativ din Congres.
Americanii aleg un număr de electori, iar aceştia sunt cei care au misiunea de a alege un preşedinte. Fiecare stat alege tot atâţia electori câţi senatori şi deputaţi are în Senat şi Camera Reprezentanţilor. În Congresul american, Senatul are 102 de senatori, care reprezintă interesele statelor americane, iar Camera Reprezentanţilor are 435 de deputaţi care susţin interesele locale, şi nu sunt sub influenţa preşedintelui.
În SUA funcţionează sistemul (electoral majoritar): cine obţine cele mai multe voturi într-o circumscripţie electorală câştigă alegerile în acea circumscripţie.
Preşedintele Statelor Unite este unul dintre singurii doi ofiţeri federali aleşi la nivel naţional, alături de vicepreşedintele SUA. Cel de-al 22-lea amendament, adoptat în 1951, interzice oricui să fie ales ca preşedinte pentru un al treilea mandat. Interzice, de asemenea, ca o persoană să fie aleasă pentru mai mult de un mandat dacă înainte a îndeplinit funcţia de preşedinte sau preşedinte interimar pentru mai mult de doi ani în mandatul de preşedinte al altei persoane. În total, 44 de preşedinţi au îndeplinit mandatul. Primul preşedinte al SUA a fost George Washington, care a avut două mandate, între 1789 şi 1793 şi 1793 şi 1797. Actualul preşedinte al SUA, Donald J. Trump, este cel de-al 45-lea preşedinte american, învestit în funcţie la 20 ianuarie 2017. El a fost candidatul republican şi a fost ales la 8 noiembrie 2016, învingând-o pe contracandidata democrata Hillary Clinton şi succedându-i lui Barack Obama, menţionează www.mae.ro.
În Statele Unite ale Americii a fost pentru prima dată creată funcţia de preşedinte ca şef de stat al unei republici moderne. În prezent, funcţia în sine a generat o copiere şi o multiplicare a modelului iniţial american la scală globală, acolo unde există un sistem de guvernare de tip prezidenţial.
Articolele Confederaţiei, adoptate în 1781, au constituit prima formă a unui act de guvernare al SUA, fiind de fapt o primă încercare de scriere a unei constituţiei moderne. Aceste Articole au fost înlocuite de Constituţia Statelor Unite la 21 iunie 1788, când statul New Hampshire a fost cel de-al nouălea stat din cele treisprezece originare care a ratificat Constituţia SUA. În realitate, Articolele Confederaţiei au fost în vigoare până la 29 mai 1790, când ultimul stat, Rhode Island, a ratificat Constituţia SUA.
După adoptarea Articolelor Confederaţiei, funcţia de Preşedinte al Congresului Continental a fost redenumită “President of the United States in Congress Assembled” (“Preşedinte al Statelor Unite ale Americii al Congresului”).
Din punct de vedere funcţional, postul de Preşedinte al SUA al Congresului era diferit de funcţia modernă de preşedinte american. Preşedintele SUA al Congresului nu era nici şef de stat, nici şef de guvern, ci un preşedinte al unei adunări legislative, mai exact un conducător temporar al unei legislaturi a Congresului Statelor Unite în faza incipientă de organizare.
După înlocuirea Articolelor Confederaţiei cu moderna Constituţie a SUA, între anii 1787 şi 1790, funcţia de preşedinte al SUA al Congresului a fost dizolvată, iar rolul acesteia, împreună cu alte puteri învestite specifice fiecărei funcţii, a fost conferit altor trei poziţii executive: preşedinte al Camerei Reprezentanţilor (“Speaker of the United States House of Representatives”); preşedinte al Senatului (“President of the United States Senate”, care este simultan vicepreşedintele SUA); preşedintele Pro Tempore al Senatului Statelor Unite (“President Pro Tempore of the United States Senate”). Astfel, ramura executivă a guvernului SUA a fost înfiinţată, prin separarea executivului de legislativ, şi deci funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii a fost creată.
