Confidenţialitate

SUA: Aproximativ 6 500 de zboruri, anulate din cauza furtunii de zapada

Furtuna de zăpadă care a început miercuri seara în Statele Unite a perturbat traficul aerian pe întreg teritoriul ţării, aproximativ 6.500 de zboruri fiind anulate joi după-amiază.

Cele mai multe zboruri au fost anulate pe aeroporturile din Washington, Philadelphia, Atlanta, North Carolina, New York, Virginia, şi Boston.

La Washington, au fost anulate cel puţin 1.500 de zboruri.

De asemenea, peste 4.600 de zboruri au fost amânate.

Furtuna de zăpadă a afectat 22 de state americane, unde aproximativ 700.000 de persoane au rămas fără curent electric.

Şcolile din capitală, la fel ca cele din statul vecin Maryland, erau închise joi, iar o serie de audieri în Senat au fost anulate.

Această furtuna de zăpadă ar putea să fie, potrivit serviciilor meteorologice, cea mai importantă înregistrată în această iarnă.