Americanii votează, marţi, în cadrul alegerilor la jumătatea mandatului prezidențial (midterm), care ar putea să le ofere republicanilor o majoritate în Camera Reprezentanţilor, ceea ce ar limita puterile preşedintelui democrat Joe Biden pentru următorii doi ani.
O eventuală victoria a opoziției ar deschide calea lui Donald Trump pentru a reveni în prim-planul scenei politice.
Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 06:00 pe Coasta de Est (11:00 GMT).
Peste 40 de milioane de alegători au votat deja în avans în toată ţara pentru acest scrutin în care se vor decide majorităţile în Camera Reprezentanţilor şi Senat, cele două camere ale Congresului american.
În joc sunt cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor, unde mandatele sunt reînnoite la fiecare doi ani. Senatul are 100 de membri aleşi, iar mandatele lor durează şase ani. Mai mult de o treime, adică 35 de locuri, vor fi reînnoite la alegerile de marţi. Cei aleşi marţi îşi vor începe mandatul pe 3 ianuarie 2023.
Chiar dacă fotoliul de preşedinte ale SUA nu este pus în joc, miza alegerilor este una uriaşă şi cu impact asupra deciziilor care vor fi luate de acum încolo la Casa Albă, iar rezultatele vor stabili peisajul politic al SUA înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024.
În peste 160 de ani de când sunt organizate alegerile de la jumătatea mandatului, partidul preşedintelui nu a scăpat niciodată de acest vot cu valoare de sancţiune.