Preşedintele american a prezentat, miercuri, un amplu plan de infrastructură, care presupune construirea de drumuri şi poduri, în cadrul unui program economic în valoare de aproximativ 2.000 de miliarde de dolari, care mai prevede măsuri de combatere a schimbărilor climatice şi de dezvoltare a serviciilor sociale, notează Reuters.
Strategia riscă săgenereze un nou conflict în Congres.
Aleșii de la Washington sunt, în mare parte, de acord că investiţiile de capital sunt necesare, dar sunt divizaţi în privinţa modalității de finanţare.
Joe Biden intenţionează să implice corporaţiile americane în acest program.
Casa Albă a anunțat că administraţia democrată va prezenta un al doilea pachet legislativ în câteva săptămâni.