La Washington, măsurile de securitate sunt draconice, pentru instalarea la Casa Albă a președintele ales Joe Biden.
Ceremonia învestirii democratului Joe Biden ca al 46-lea preşedinte al Statelor Unite se va desfăşura, miercuri, în condiţii de securitate dintre cele mai stricte, după violenţele sângeroase de la Capitoliu, soldate cu cinci morţi, când susţinătorii republicanului Donald Trump au încercat să împiedice certificarea rezultatului alegerilor de la 3 noiembrie.
Instalarea democratului la Casa Albă se va desfăşura cu un public foarte restrâns și din cauza pandemiei, care afectează violent Statele Unite.
Zona Capitoliului şi întreg centrul capitalei Washington arată ca şi cum se află sub asediu. Mii de rezerviștit au fost detașați pentru proteja o largă ”zonă roşie”, de la Capitoliu, unde Joe Biden şi Kamala Harris vor depune jurământul, şi până la Casa Albă.
La începutul zilei, cei doi au programată participarea la o ceremonie organizată în memoria americanilor răpuși de COVID, al căror număr a ajuns la 400.000.
Pe espalanada din faţa Congresului, unde americanii mergeau în trecut să asiste la învestirea noului preşedinte, au fost instalate sute de mii de steaguri americane, în locul publicului, care nu poate fi prezent din cauza crizei sanitare.
Republicanul Donald Trump nu va asista la învestirea succesorului său. Vor fi prezenți însă Mike Pence, cel care i-a fost vicepreședinte și fostul preşedinte republican George W. Bush.
- Ani Sandu