Superioritatea sonorităţii emise de viorile realizate de celebrul lutier italian Antonio Stradivari a fost pusă sub semnul întrebării, după o dominaţie de peste două secole, de un studiu ştiinţific franco-american, publicat luni, care conferă un anumit avanjat instrumentelor muzicale moderne, informează AFP.com.
Două grupuri de persoane, care nu vedeau instrumentele muzicale la care cântau violoniştii implicaţi în acest experiment, au participat la o serie de teste organizate pe ambele ţărmuri ale Oceanului Atlantic, au explicat autorii aceestui studiu, ale cărui concluzii au fost publicate luni în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
Cei 10 violonişti participanţi la experiment au cântat legaţi la ochi.
Rezultatele au fost surprinzătoare: voluntarii au preferat sunetele emise de instrumentele moderne – fabricate în urmă cu mai puţin de 10 ani -, în funcţie de criteriul denumit ”proiecţie sonoră”.
”Este un sunet bogat, puternic şi clar, care umple sala şi trece dincolo de orchestră”, a explicat Claudia Fritz, cercetătoare la CNRS (Centre National Francais de la Recherche Scientifique), care a colaborat în cadrul acestui studiu cu lutierul american Joseph Curtin.
”Este pentru prima dată când un astfel de test a fost efectuat într-o manieră ştiinţifică, pe nevăzute (…) şi într-o manieră precisă (…) pentru a măsura percepţii diferite”, a adăugat cercetătoarea franceză.
Proiecţiile sonore ale viorilor italiene din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, mai ales de viorile Stradivarius, sunt adeseori considerate superioare celor emise de instrumentele recente. Această calitate este deosebit de importantă pentru solişti.
Cercetătorii au realizat două experimente cu 137 de spectatori, dintre care 55 s-au aflat într-o sală cu 300 de locuri, aflată în apropiere de Paris, iar 82 se aflau într-o sală de concerte cu 860 de locuri din New York.
Participanţii i-au ascultat pe muzicienii care au cântat la trei viori moderne şi trei viori Stradivarius. Violoniştii au cântat cu şi fără orchestră.
Indiferent dacă aveau sau nu o experienţă muzicală, spectatorii au preferat sonoritatea noilor viori şi au considerat că acestea aveau o proiecţie mai bună decât viorile Stradivarius. Media răspunsurilor a fost identică la Paris şi la New York, a precizat Claudia Fritz.
În două studii realizate tot ”pe nevăzute” de aceeaşi echipă, în 2010 şi în 2012, violoniştii au exprimat o uşoară preferinţă pentru instrumentele recente.
Ultimul secret de fabricaţie asociat viorilor Stradiavrius a fost dezvăluit cu ajutorul unui studiu recent, ce a relevat compoziţia lacului utilizat de maestrul italian, care a murit în 1737 la vârsta de 93 de ani.
”Cred că viorile Stradivarius nu mai au niciun secret”, a spus Claudia Fritz, reamintind că lacul folosit de lutierul italian nu avea o funcţie acustică, ci estetică, pentru a nuanţa culoarea instrumentelor muzicale.
Pe parcursul ultimelor decenii, oamenii de ştiinţă au analizat în amănunt lemnul, cleiul, procedura de asamblare a părţilor componente şi tratamentul post-asamblare asociate viorilor Stradivarius.
Le lipseau doar detaliile aferente lacului folosit de celebrul lutier din Cremona, care a refuzat întotdeauna să îi dezvăluie formula de preparare.
Dintre cele 1.100 de instrumente muzicale – violoncele, contrabasuri, mandoline, viole şi viori – ieşite din atelierul lutierului italian Antonio Stradivari pe parcursul celor 70 de ani de activitate ai acestuia au supravieţuit până în zilele noastre aproximativ 650.
Aceste instrumente ”supravieţuitoare” pot să atingă la licitaţii preţuri de câteva milioane de dolari.
