Confidenţialitate

Studiu: Salariile și condițiile de muncă – motivele pentru care medicii pleacă din România

Peste 82% dintre medicii tineri spun că este posibil să plece din România, arată un studiu realizat de Fundația Colegiului Medicilor din București.

Medicii tineri sunt nemulțumiți de salariile prea mici, de condițiile din spitale, dar și de orele suplimentare de muncă.

 

Același studiu mai arată că aproape 30% dintre medicii tineri își doresc să lucreze în străinătate, în timp ce mai bine de jumătate dintre ei au declarat că este posibil să plece.

În România, în fiecare an intră în sistem 3.000 de medici, dar alți aproximativ 3.500 părăsesc sistemul – pensionare sau migrație.

 

Doar unul din zece medici a afirmat că nu a avut niciodată intenția să plece din țară.

 

640 dintre medicii care au participat la sondaj au declarat că sunt în continuare ajutați financiar de părinți. Aproape 500 dintre aceștia au spus că depind exclusiv de sprijinul părinților și nu au nicio altă sursă de venit.

Ca să nu plece din țară, tinerii medici au afirmat că își doresc salarii mai mari și corespunzătoare volumului de muncă, modernizarea unităților medicale, locuri suficiente în rezidențiat și eliminarea corupției din sănătate.