Doar 51,2% dintre angajații români se simt protejați locul de muncă.
Este rezultatul unui studiu realizat de compania Mazars în mai multe firme din România.
Alte concluzii ale studiului au legătură cu comunicarea dintre angajator și angajat și cu modul de abordare a crizei provocate de COVID-19.
Studiul a arătat că angajații români nu se simt protejați la locul de muncă în contextul epidemiei de COVID-19.
50% dintre persoanele întrebate au întrebări despre protecția în fața virusului, dar și despre viitorul firmei la care lucrează și implicit despre siguranța locului de muncă.
Potrivit studiului, sunt companii care au decis să comunice foarte des și care au acoperit un întreg spectru de informații relevante pentru ei, iar angajații au apreciat mai mult calitatea informațiilor decât frecvența comunicării.
Alte companii au avut o comunicare defectuoasă. Cel mai frecvent s-a reclamat lipsa de transparență a firmelor în ceea ce privește impactul crizei asupra afacerii, măsurile de luat împotriva crizei și planurile de viitor. Un alt aspect penalizat frecvent în răspunsurile participanţilor a fost lipsa de empatie, faţă de lucrul dintr-un alt mediu decât cel de la birou sau faţă de provocările generate de izolarea la domiciliu. Sunt chiar respondenți care au menționat necesitatea de a angaja un psiholog, care să îi ajute să gestioneze crizele personale declanșate în acest context.
Un alt lucru care a generat dificultăți suplimentare în perioada acestei crize a fost şi încă este siguranța locului de muncă. 60% dintre respondenți au recunoscut că au avut această îngrijorare, iar 51,2% au menţionat că nu au curajul de a discuta cu managerul direct despre lucrurile care îi preocupă cu adevărat.
Acest aspect semnalizează absența unor competențe la nivelul managementului unei organizații de a identifica și de a gestiona starea angajaților din echipă, dar şi poziţionarea acestora în rolul unui participant pasiv în procesul de comunicare.
O competență care lipsește la nivelul angajatorilor este cea de a comunica către angajați deciziile de restructurare a rolurilor.
Sunt încă multe companii care lasă în sarcina echipei de resurse umane această informare, ceea ce întreține nu doar o ambiguitate, ci și un resentiment față de angajator, susțin realizatorii studiului.
„Atunci când restructurarea are ca rezultat reducerea dimensiunii unei companii și pierderea locurilor de muncă, aceasta are un impact direct asupra angajaților și, de asemenea, poate avea un impact negativ asupra comunității din jur. Cu toate acestea, restructurarea nu ar trebui să conducă întotdeauna la șomaj tehnic sau concedieri. O companie poate fi capabilă să se adapteze prin alte mijloace (pensionare anticipată, redistribuire sau recalificarea angajaților). Cel mai important lucru este să examinăm cu atenție cum să procedăm; în primul rând trebuie să avem grijă de oamenii noștri, factorul cel mai important al unei companii, iar în același timp să avem pregătit un plan strategic puternic pentru a avea o companie anti-fragilă, unde lucrurile să poată evolua și progresa, astfel încât să fim mai bine pregătiți în următoarea criză”, a menționat Andreea Georgescu, Head of HR Advisory, Mazars România.
